Jucătorii lui CFR Cluj l-au adoptat deja pe Dominique Kivuvu, olandezul culegând laude pentru prestaţiile sale de la antrenamente.
“E foarte puternic dar, surprinzător, ştie şi cu mingea. E un jucător tehnic care poate fi un mare câştig pentru CFR”, spun feroviarii despre noul lor coechipier. Kivuvu a jucat 80 de partide [...]
Preşedintele celor de la CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că este mulţumit de campania de achiziţii şi în acest moment CFR poate alinia două echipe de valori egale. Odată cu preluarea băncii tehnice de către Victor Piţurcă, la Steaua au apărut şi transferurile importante. Gruparea din Ghencea porneşte ca una [...]
CFR Cluj a ajuns o echipă extrem de iubită şi peste hotare. Performanţele reuşite de gruparea din Gruia în numai şapte ani de la promovarea în primul eşalon fotbalistic al ţării, au atras atenţia multor români care au ales să trăiască departe de ţara natală. Un exemplu de ataşament pentru formaţia [...]
Campioana CFR a renunţat la patru jucători de profil ofensiv. Cleidimar Magalhães Silva (Didi), Sixto Raimundo PERALTA, Diego Ruiz şi Rade Veljovic nu se mai antrenează de ieri sub comanda lui Mandorlini.
Toţi patru s-au antrenat ieri la baza CMC, în timp ce coechipierii lor plecau spre Austria, locul cantonamentului [...]
Fundaşul lui CFR Cluj, Hugo Alcantara, regretă plecarea lui Nicolae Dică. Vârful Cataniei se va întoarce în Italia după ce gruparea din Gruia a refuzat să plătească 1,5 milioane de euro pentru el.
“Sper să avem o pregătire bună, trebuie să fim din nou campioni şi să avem o [...]
Site-ul oficial al clubului Empoli a anunţat că l-a cedat definitiv pe fundaşul Felice Piccolo la formaţia CFR Cluj, campioana României urmând să participe în grupele Ligii Campionilor.
Piccolo, în vârstă de 26 de ani, a fost adus în iarnă la CFR Cluj, sub formă de împrumut.
Felice Piccolo a mai jucat în cariera [...]
Supercupa României, dintre câştigătoarea ediţiei 2009/2010 a Ligii I, CFR Cluj, şi echipa clasată pe locul 2 în primul eşalon, Unirea Urziceni, va avea loc în data de 18 iulie, de la ora 20.30, pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.
FRF a anunţat că în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al forului, de vineri, a fost [...]
Preşedintele grupării CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în zilele următoare clubul ar putea anunţa transferul a încă doi jucători.
Mureşan a evitat să comenteze posibila înregimentare a atacanţilor Saşa Bjelanovici (AC Vicenza) şi Victoraş Iacob despre care a spus doar că sunt buni. “S-ar putea să mai ajungă doi [...]
Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că mijlocaşul Nicoale Dică va pleca de la echipă în această vară.
Dică a venit la CFR Cluj în iarnă, de la Iraklis Salonic, unde fusese împrumutat de echipa italiană Catania. Fotbalistul de 30 de ani nu a reuşit să se impună la formaţia campioană a Ligii I, [...]
Fostul jucător al echipei FC Braşov, fundaşul brazilian Nuno Diogo, a fost transferat, luni, la gruparea CFR Cluj, cu care a semnat un contract valabil pentru următorii trei ani.
“M-am înţeles cu conducerea şi am semnat un contract pe trei ani. Mi-am cunoscut deja noii colegi. Nu va fi o problemă de acomodare. Am vorbit deja [...]
Comentarii recente